Poezia Transcendentală

Poezia ce izvorăşte în inima devotată conduce inimile apropiate către Unicul mereu-duios şi face din ele o Republică avându-L pe El ca Preşedinte. Nici o altă facultate divină, probabil, nu are o mai mare putere de transcendere a limitelor către cel nelimitat. În zilele strălucitoare ce răsar pe pământ, se prea poate să vedem cum înrâurirea poeziei transcendentale înalţă întreaga masă a omenirii.

În loc de a te strădui să înlocuieşti o dorinţă cu una mai bună, merită să încerci o dorinţă care transcende, aşa încât în extaz să-L poţi intui pe Acela care aude chemarea inimii tale şi este mereu dornic să-ţi dea Mâna Lui de ajutor.

Când oamenii Îl venerează pe Dumnezeu în speranţa că vor scăpa de suferinţele lor, ei pot întâlni frustrarea şi sunt în stare să-şi piardă credinţa în Dumnezeu.

Zeii sunt mereu gata să ne ajute, dar când cerem de la ei ceva absurd şi, datorită slăbiciunii noastre umane, refuzăm să suportăm necazurile şi durerile necesare dezvoltării noastre, noi putem pierde şansa ca graţia lor să coboare.

Poetul are credinţa divină, intuiţia interioară că existenţa Unicului Suprem Divin abia dacă are de a face cu experienţa spirituală în mod obişnuit căutată, ca şi cu suferinţele obişnuite.

Pentru a scrie un poem, poetul trebuie să se transporte către sfera Muzei şi să se piardă acolo. El trebuie să fie precum flacăra ce arde totul în jur, dar nu şi pe sine.

Pondicherry, India, 1962

Din Philosopher-Thinkers: The Power-Towers Of The Mind And Poet-Seers: The Fragrance-Hours Of The Heart In The West de Sri Chinmoy.