Centrul Sri Chinmoy
Bine aţi venit pe pagina on-line a Centrului Sri Chinmoy din Republica Moldova
Creaţia şi modul de viaţă al lui Sri Chinmoy inspiră nenumăraţi oameni din lumea întreagă. În prezent, Centre Sri Chinmoy există în peste 300 de capitale şi oraşe din diferite ţări.
Centrul Sri Chinmoy este unul dintre cele mai importante centre în care se poate învăţa cum să ne autoperfecţionăm şi cum să ne descoperim potenţialul interior. Progresul lăuntric, ca şi cel din viaţa exterioară, nu este prerogativa doar a unor oameni de seamă. Oricine poate să-şi dezvolte calităţile artistice şi fizice, să facă muzică, poezie sau sport. Centrul organizează pentru publicul larg concerte, lecţii, expoziţii, serate dedicate poeziei şi evenimente sportive.
La rugămintea lui Sri Chinmoy, toate activităţile Centrului se desfăşoară gratis, întrucât autoperfecţionarea şi descoperirea creativităţii reprezintă un drept inalienabil al omului, care nu poate fi vândut sau cumpărat.
Cu susţinerea Centrului activează Echipa de Maraton Sri Chinmoy şi se desfăşoară Alergarea pentru Armonie Mondială, al cărei iniţiator este Sri Chinmoy.
Dacă doriţi să participaţi la lecţiile, concertele, expoziţiile, seratele dedicate poeziei şi evenimentele sportive organizate de Centrul Sri Chinmoy, Vă rugăm să completaţi formularul de la rubrica Contacte.
Precum picăturile nenumărate
Ale oceanului fără margini
Stau una lângă alta în pace,
La fel şi oamenii
Într-o bună zi vor trăi
În deplină înţelegere
Într-o lume perfectă a unităţii.Sri Chinmoy